Marius Șumudică a trăit un episod memorabil la Universitatea Cluj, care l-a convins că nu poate continua pe banca ardelenilor.
Aflat la începutul carierei de antrenor, Șumudică a fost convins de Florian Walter să vină vină la Universitatea Cluj, însă condițiile pe care le-au întâlnit au fost mult sub așteptări.
Recent, Marius Șumudică a fost demis de la Yeni Malatyaspor, din Turcia, și s-a discutat despre o posibilă revenire a sa la Rapid. Inclusiv Mihai Iosif, actualul antrenor al giuleștenilor, a declarat că îl așteaptă.
Marius Șumudică nu poate uita experiența scurtă de la Universitatea Cluj, echipă care forțează în acest an revenirea în Liga 1, după o perioadă în care s-a confruntat iar cu probleme foarte mari.
Fostul atacant din Giulești a pregătit-o pe Universitatea Cluj în 2012.
„Un meci am stat. Ne-am dus să mâncăm un pește la echipă astăzi, a doua zi la prânz mi-a adus ce rămăsese din peștele ăla, că nu se mâncase decât o parte. Au întors șira invers și mi-au adus partea cealaltă. Am zis ‘păi, ce faceți, bă, cu păstrăvul ăsta?’. Am crezut că a rămas de la botezul de săptămâna trecută. L-ați mai mâncat o dată? Am plătit masa și le-am zis celor din staff ‘băi, băieți, haideți, că e plecat de aici’. Mă trimisese Walter, Dumnezeu să-l ierte, acolo, m-am dus, n-aveam de niciunele și am zis ‘hai, cu praf de mers’!”, a mărturisit Marius Șumudică, în stilul caracteristic, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER